Uremoas

Cantina și fabrica

An construire:

1961

Adresă:

Bd. Păcii – Bd. Armata Poporului – Str. Valea Cascadelor – Șoseaua de Centură

Arhitecți:

Şef de proiect complex:

Arh. Mircea Enescu

Autor:

Arh. Adrian Stănescu

Autor:

Arh. Vera Hariton

Şef de atelier arhitectură:

Arh. Vasile Ursachi

Alte denumiri:

Uzina de radiatoare, echipament metalic, obiecte și armături sanitare (1961)

Complexul Industrial Militari

Complexul „Industriilor”

Figure

Uzina de Radiatoare, Echipament Metalic, Obiecte și Armături Sanitare (Uremoas), a fost înființată în anul 1961, devenind un pilon industrial important în zona Militari din București.

Uzina a fost proiectată de I.P.C.M.C. pentru Departamentul Construcțiilor și Materialelor de Construcții - Direcția Lucrări Capitale. Complexul inițial al uzinei cuprindea șase secții principale, care ulterior s-au transformat în fabrici individuale. Acestea erau dedicate producției de radiatoare și băi din fontă, armături neferoase, echipament metalic pentru mobilă, betoane ușoare, articole sanitare din porțelan și prelucrarea pietrei de construcții.

Image

Ruinele fabricii Uremoas

”Pe mine m-a izbit când m-am dus în cartierul industrial, (...), m-am dus sa văd, m-a izbit mirosul de la radiatoare de la Uremoas. Chiar și hainele după mine miroseau. În fabrică mirosea a fiare. Aveau o turnătorie de căzi de baie și de radiatoare de fonta. Și mirosea. Îți intra în carne. Intrai alb și ieșeau negru.”

— fost muncitor

Începând cu anul 1961 în vecinătatea uzinei a fost construit un Centru Școlar pentru pregătirea cadrelor.

Complexul a fost proiectat de arhitectul M. Enescu și includea facilități comune precum cantine, pavilioane administrative, magazii, depozite și un cinematograf în aer liber.

Fabrica de radiatoare și băi din fontă, una dintre secțiile esențiale ale uzinei, a fost proiectată pentru a produce radiatoare și băi de fontă necesare noilor construcții industriale, sociale și rezidențiale din programul de dezvoltare 1962-1967.

Cu o fațadă de 257 metri și o adâncime de 170 metri, hala principală avea o înălțime de 8 metri, asigurând o bună izolare termică datorită acoperișului din beton celular. Suprafața totală a complexului era de 9,64 hectare, incluzând drumuri, platforme și perimetre.

Investiția inițială de 182 milioane lei a fost justificată prin capacitatea de producție anuală de 41.600 tone de radiatoare și 100.000 băi emailate, cu un număr de 964 de muncitori care lucrau în două sau trei schimburi.

Image

Imagine din prezent din complexul Uremoas

“La început a fost foarte greu. Era mizerie. Aveam 20 și ceva de ani. La armaturi am lucrat la început și după m-am mutat la balamale. Căldură am avut doar o dată, când am avut congres. Erau prese foarte gălăgioase. Multă lume a rămas surdă. Funcționau 20 de utilaje foarte diferite în același timp. La schimbul trei puneam pe noi cojoace.”

— fost muncitor

Complexul UREMOAS nu se limita doar la producție industrială, ci oferea și facilități pentru angajați, cum ar fi o bază sportivă, o bibliotecă și un club pentru activități culturale.

Deși platforma sportivă este abandonată în prezent, uzina continuă să funcționeze, adaptându-se noilor condiții economice și instituționale.